Cătălin Drulă acuză un blat PSD-PNL pentru numirea șefului ANCOM

Liderul deputaților USR, Cătălin Drulă, acuză un blat între PSD și PNL pentru numirea noului șef ANCOM, Vlad Stoica, fost șef al Cancelariei în Guvernul Ponta, ales cu 283 de voturi în Parlament.

Care a fost motivul important al acestei şedinţe comune? S-au adoptat măsuri urgente pe timp de pandemie? S-au adoptat măsuri importante sociale sau în sprijinul economiei? Nu. Motivul a fost acelaşi care domină clasa politică de 30 de ani: trocul cu funcţii. De la ANCOM, după vreo două luni de incompatibilitate, şi-a dat demisia domnul Grindeanu, numărul doi în PSD acum, dar nu exista vreo urgenţă să fie numit un nou preşedinte. Instituţia are doi vicepreşedinţi care pot prelua cu puteri depline acest mandat, iar noul Parlament legitim, mandatat şi ales de români, ar fi putut numi drept preşedinte la ANCOM o persoană care să nu fie implicată politic şi să fie un profesionist în domeniu. În 2009, Comisia Europeană ne-a spus că trebuie reglementat acest domeniu – o piaţă de miliarde, acum este şi miza 5G pe masă – de către o autoritate autonomă. Azi, parlamentarii s-au grăbit însă să aleagă din trei candidaţi PSD pe cineva dinainte determinat, pe fostul şef de cabinet al domnului Ponta, iar PNL nu a avut niciun fel de opoziţie. A fost doar o mascaradă, a declarat Cătălin Drulă, citat de News.ro.