Dosarul Revoluției iese din nou la suprafață | Iliescu va fi judecat din nou

Va fi reluată urmărirea penală a lui Ion Iliescu, a lui Gelu Voican Voiculescu și a fostului șef al Aviației Militare, Iosif Rus, puși sub acuzare în 2019 pentru infracțiuni împotriva umanității, a anunțat șefa Parchetului General, Gabriela Scutea.

Inculpatul Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obținerea legitimității populare, menținerea și consolidarea puterii politice deținute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN.

Aceste fapte au avut drept consecințe generarea și amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat și astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.

Aceleași fapte ale inculpatului Ion Iliescu au generat, pentru intervalul 22 decembrie, orele 16.00-30 decembrie 1989, o stare de pericol iminent și grav pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile, de pe întregul teritoriu al României, se arată în comunicatul emis de Parchetul General.


Evenimentele care au urmat după 22 decembrie 1989, declanșate, printre alții, de Ion Iliescu, au fost descrise de procurori drept „o amplă, sistematică și deosebit de complexă acțiune militară de inducere în eroare, unică în istoria națională, cauză de survenire a unui număr foarte mare de decese, răniri de persoane, suferințe psihice, lipsiri grave de libertate.”

Sursă: Wikipedia