Camera Deputaților, vizată de USR-PLUS în disputa cu PNL privind viitoarea coaliție de guvernare, nu este o bătălie pentru funcție, ci pentru oportunitatea de a promova reformele USR-PLUS pentru România, susțin reprezentanții formațiunii politice într-un material în care explică deciziile acestora din ultimele zile, care au blocat negocierile pentru formarea noului guvern.
Adevărul este că, în actualul sistem de funcționare a Parlamentului, Camera Deputaților este Cameră decizională pe majoritatea domeniilor în care USR PLUS își propune să promoveze reforme importante pentru România. Lucru care se poate vedea foarte ușor prin parcurgerea Angajamentelor USR PLUS la guvernare, respectiv a Constituției și a Regulamentului Camerei Deputaților, transmite USR-PLUS pe pagina Facebook.
Camera Deputaților este, potrivit Uniunii, un instrument indispensabil în eliminarea sau impozitarea pensiilor speciale, în reevaluarea modificărilor pe Codurile Penale, în reducerea numărului de parlamentari, în impunerea revenirii la două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor, în reforma sistemului de Sănătate, în reducerea birocrației sau în promovarea măsurii „Zero taxe pe salariul minim”.
Toate acestea și multe alte angajamente importante pentru USR PLUS nu pot fi îndeplinite dacă nu sunt asigurate și pârghiile parlamentare necesare. Iar noi, USR PLUS, avem de gând să ne ținem promisiunile făcute în fața românilor!