Ieșirea oficială a lui Boris Johnson din funcția de prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii se apropie, ceea ce înseamnă că întrecerea dintre candidații conservatori se înăsprește de la o săptămână la alta.
Ambii candidați au declarat că vor apăra locul Scoției în Regatul Unit al Marii Britanii.
Această poziție față de Scoția ar putea complica relațiile dintre parlamentele din Edinburgh, respectiv Londra, indiferent cine va fi următorul prim-ministru al Regatului Unit.
Partidul Național Scoțian (SNP), care conduce guvernul semi-autonom din Scoția, și-a menținut intenția de a organiza un al doilea referendum pentru independența Scoției, după ce primul, din 2014, a rezultat, la limită, în păstrarea Scoției ca parte a Regatului Unit. Doar 55% dintre scoțieni au optat pentru rămânerea țării lor în Marea Britanie.
Scoțienii nu și-au dorit părăsirea UE de către Regatul Unit, acest lucru fiind exprimat atât la referendumul Brexit din 2016, cât și în mod susținut de către politicienii scoțieni, atât în parlamentul scoțian și în cel din Londra, cât și în Parlamentul European.
62% dintre scoțieni au votat în 2016 pentru rămânerea în Uniunea Europeană.
În cursa pentru ocuparea postului de premier au rămas doi membri importanți ai Partidului Conservator, Rishi Sunak, fostul cancelar al Trezoreriei – echivalentul britanic al unui ministru al Finanțelor – și Liz Truss, actualul ministru de Externe.
Succesorul lui Boris Johnson va fi ales din interiorul Partidului Conservator, care deține majoritatea parlamentară în Marea Britanie.