Economie Știri Politică USR

Ministrul Economiei: UiPath s-a dezvoltat nu datorită statului român, ci în ciuda lui

Succesul UiPath, prima companie românească listată la Bursa din New York, a fost obținut nu cu ajutorul statului român, ci în ciuda acestuia, consideră ministrul Economiei, Claudiu Năsui. În opinia sa, de multe ori ministerul pe care-l conduce nu trebuie să fie un conducător al economiei, ci să creeze un mediu adecvat pentru investitori.

Cazul UiPath este emblematic. Nu există nicio strategie a Ministerului Economiei sau a altui minister ca să apară o firmă ca aceasta. S-a dezvoltat efectiv nu datorită statului, ci în ciuda statului, cu multe probleme. Și acum ne mândrim cu ei, ne bucurăm sincer, dar reușita lor este una replicabilă doar în măsura în care ajutăm cât mai multe firme să se dezvolte. Noi trebuie să facem un climat în care firmele să se poată dezvolta. Da, unele vor da faliment, unele nu au experiență antreprenorială, nu știu ce e activ sau pasiv, asta e, noi trebuie să facem un mediu. O bună parte dintre ei vor deveni întreprinderi mici și mijlocii, iar o mică parte vor deveni întreprinderi de succes ale zilei de mâine, a declarat Claudiu Năsui.

În opinia ministrului Economiei, România trebuie să reducă povara fiscală și administrativă pe care o poartă firmele, pentru a le permite să se dezvolte.

Reamintim că miercuri UiPath s-a listat la Bursa din New York, compania reușind să încheie prima ședință pe Wall Street cu o capitalizare de 37,8 miliarde de dolari.

Sursă: Facebook / Claudiu Năsui