Știri PLUS PNL Politică UDMR USR

Florin Cîțu, premierul desemnat al coaliției PNL-USR-PLUS-UDMR: Primul discurs în Parlament

Florin Cîțu, premierul desemnat al coaliției PNL-USR-PLUS, a susținut astăzi primul discurs în fața Parlamentului pentru susținerea programului de guvernare 2020-2024. Noul șef al Guvernului, aflat acum la votul de învestitură în Legislativ, și-a propus obiective mari, începând cu depășirea crizei de sănătate și a celei economice.

Redăm mai jos discursul integral al prim-ministrului desemnat, Florin Cîțu:

De astăzi, România va avea prim-ministru și guvern cu puteri depline.

Vreau să vă asigur de la început pe toți că nu am să înșel încrederea cu care voi fi învestit de dumneavoastră prin intermediului Parlamentului prezent astăzi aici.

Eu, ca viitor prim-ministru și tot guvernul României ne vom face datoria față de toți cetățenii României, indiferent dacă ne-au votat sau nu. Atât eu, cât și echipa mea vom face tot ce ne stă în putință pentru realizarea celor două obiective pe care le-am anunțat deja și cu care sunt sigur că toate partidele politice sunt de acord:

Să trecem cât mai repede și cât mai bine peste criza de sănătate și să repunem economia pe picioare.

Criza COVID-19 a evidențiat necesitatea aplicării unui nou model de guvernare publică și dezvoltare economică și socială.

În acest context, coaliția de centru-dreapta propune un program de guvernare care îmbină măsurile de ieșire din criză cu politicile de dezvoltare pe termen lung pentru a construi România normală la care aspiră fiecare român.

Noul model de dezvoltare economică și socială are în prim-plan investițiile ca motor al dezvoltării economice, care să genereze cea mai mare creștere economică din UE în intervalul 2021-2024.

În programul nostru de guvernare, susținerea procesului investițional este dublată de un amplu proces de reformă structurală, care să asigure consolidarea creșterii economice durabile, fiind necesară o calibrare a mixului de politici macroeconomice sustenabile.

În realizarea acestor două obicective vă declar ferm că vor conta două lucruri: timpul și eficiența.

Și să mă fac înțeles. Când vorbesc de timp, mă refer la faptul că toate obiectivele pe care mi le propun eu și echipa mea vor avea termene clare, care trebuie respectate. De exemplu, îmi doresc să trecem cât mai rapid peste perioada de vaccinare și să ieșim sănătoși din ea. Eu cred cu tărie că cel mai important lucru în acest moment este sănătatea românilor.

De astăzi, vă anunț pe toți, inclusiv pe membrii echipei mele, că voi monitoriza personal realizarea obiectivelor pe care ni le propunem.

În ceea ce privește eficiența, Guvernul pe care astăzi îl veți învesti va fi un guvern de profesioniști care va urmări eficiența pentru fiecare proiect propus.

Nu vom propune niciodată obiective care nu pot fi realizate la termen și care nu sunt în folosul românilor.

Știți foarte bine că vin de la ministerul Finanțelor, iar acolo așa am făcut lucrurile: ADIO proiecte propuse care n-au finanțare și sunt prezentate doar ca declarații politice. Mai multă muncă și mai puține declarații!

Pentru mine și pentru guvernul meu de centru-dreapta, proprietatea privată este sacră (…) iar antreprenorul este un erou. Vom face și mai mulți pași pentru simplificarea regulilor și debirocratizare, pentru a facilita conformarea voluntară și administrarea fiscală. Vom implementa un sistem fiscal mai corect, mai eficient, mai simplu și mai transparent, ce va sprijini activitățile economice.

Știm foarte bine că astăzi România este țara cu o povară fiscală printre cele mai reduse, un venit fiscal în PIB redus în UE. Nu e un lucru foarte rău. În același timp, coaliția nu va majora sau introduce noi impozite și taxe. În etapa actuală, principalul efort va fi făcut pentru îmbunătățirea colectării veniturilor, prin eliminarea distorsiunilor și lacunelor ce permit minimizarea poverii fiscale și să asigurăm o corectitudine și echitate în sistem. Așa cum am făcut în acest an, în perioada de criză, când am încasat mai mult decât încasați dvs. în ani cu creștere economică.

Așa cum menționăm și în programul de guvernare, sistemul fiscal bugetar va fi adaptat la evoluția economiei, astfel încât să faciliteze creșterea economică. În același timp, îmi propun ca cetățeanul să fie egal cu statul (…) atât în relațiile financiare, cât și în cele administrative.

În mandatul meu, îmi doresc ca statul să nu mai facă abuzuri față de cetățenii României. Este una dintre principalele mele preocupări – iar acest lucru poate fi realizat doar prin transformarea digitală și informatizarea instituțiilor publice.

Un alt obiectiv important al meu: de altfel, pandemia și consecințele acesteia asupra vieții cetățenilor și a societății în ansamblul ei au adus în prim-plan importanța digitalizării în toate zonele economiei. În vederea îmbunătățirii proceselor administrative și facilitării interacțiunii cu cetățenii și mediul de afaceri, este necesară transformarea administrației publice folosind noile generații de instrumente digitale.

Aș vrea ca astăzi să-i asigur și pe pensionari și pe toți acei care au nevoie de ajutor că nu-i lăsăm în urmă.

În ceea ce privește relațiile noastre externe, declar ferm că este un singur drum pentru România, alături de UE ca membru cu drepturi depline. La fel, în ceea ce privește relația specială cu SUA, vom rămâne ferm angajați în toate proiectele pe care le avem împreună, militare sau economice.

În final, dragi români, recapitulând ce am spus până acum, timpul și eficiența vor fi principalele instrumente pentru implementarea programului de guvernare.