
USR-PLUS ar obține 20,4% dintre voturile românilor la alegerile parlamentare, după o creștere de 3,4% față de luna septembrie, arată ultimul Barometru Europa FM, potrivit căruia PNL scade cu 2 puncte procentuale față de luna trecută, până la 32,6%.
Alianța USR-PLUS a ajuns aproape de scorul pe care l-ar obține PSD la alegerile generale, de 21,7%. Următorul partid clasat este Pro România, cu 8,9% dintre voturi, urmat de UDMR (5,1%), PMP (4,8%), ALDE (2,5%) și PPU (1,2%).
Sondajul Europa FM confirmă tendința de creștere a Alianței USR-PLUS în preferințele electoratului, co-președintele acesteia, Dan Barna, susținând că, potrivit sondajelor interne ale Alianței, USR-PLUS ar obține 23% dintre voturi, PSD, 23%, iar PNL, 30%.
Da, este un sondaj intern pe care l-am realizat în ultimele zile. Așa arată cifrele la momentul acesta, dar obiectivul nostru este să avem o prezență cât mai consistentă, pentru că – asta o spune sondajul despre care vorbim – la întrebarea «Cine credeți că poate să facă reformă în România?», 72% din respondenți spun că USR-PLUS, a declarat Dan Barna pentru Digi24.