„Stradă cu stradă schimbăm România!” – Acesta este sloganul sub care se va desfășura campania de strângere de semnături pentru alegerile locale organizată de Alianța USR-PLUS, potrivit anunțului făcut astăzi de liderii celor două partide, Dan Barna și Dacian Cioloș.
(…) Alianţa noastră intră, în aceste condiţii dificile, în a treia bătălie electorală de la înfiinţare. Azi, cu atât mai mult, simţim că trebuie să continuăm efortul pentru schimbarea profundă şi modernizarea României. De azi, începem să strângem semnăturile necesare depunerii candidaturilor Alianţei în toată ţara. (…) Urmează acum, la finalul anului, ultimele două rânduri de alegeri din acest ciclu electoral de doi ani. Ca să reuşim să schimbăm România, trebuie să începem cu fiecare oraş şi fiecare stradă, au anunțat președinții USR și PLUS într-un comunicat de presă.
Reamintim că Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat încă de vineri calendarul scrutinului electoral local din acest an, în perspectiva desfășurării alegerilor pe 27 septembrie. Astfel, începând din data de 20 iulie, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot începe strângerea de semnături de susținere pentru candidaturile la consilii locale, consilii judeţene, primari, preşedinţi ai consiliilor judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti.
Campania electorală va începe oficial pe data de 28 august, urmând să se încheie în dimineața de sâmbătă dinaintea alegerilor, pe 26 septembrie 2020, la ora 07:00.