Ultimele zile ridică semne de întrebare cu privire la direcția Partidului Național Liberal în prezent, a declarat liderul USR, Dan Barna, care a criticat clasarea, de către DIICOT, a dosarului 10 august, ca și atacarea la CCR, de către PNL, a legii de înființare a „DNA-ului Pădurilor”.
Vedem acum rușinea și jignirea pentru toți românii care au fost în 10 august în Piață, când li se spune că nu s-a întâmplat nimic, au fost doar câțiva jandarmi care au scăpat niște bastoane, în rest, n-a fost nici un lucru neclar. Vedem situația revoltătoare de ieri în care PNL a atacat la CCR DNA-ul pădurilor, protejând practic în felul acesta hoții de lemne și dând un mesaj total contradictoriu cu ceea ce au votat acum o lună în Senat, când au susținut acest DNA al pădurilor, încât pe bună dreptate ne punem întrebarea care e opțiunea în momentul de față a PNL, este o opțiune spre USL sau este o opțiune de colaborare cu USR-PLUS, așa cum așteaptă toată România pentru perioada de după alegeri? a susținut Dan Barna pentru postul de radio RFI.