Știri PNL USR

Mihai Goțiu, USR: În starea de urgență s-a furat mai mult lemn față de anul trecut

Numărul transporturilor ilegale de lemn descoperite în urma apelurilor la 112, în lunile martie-mai 2020, a fost dublu față de aceeași perioadă a anului 2019, arată senatorul USR Mihai Goțiu, care acuză faptul că, în starea de urgență, s-a furat mai mult lemn comparativ cu anul trecut. Potrivit acestuia, în luna aprilie a acestui an, 1 din 4 transporturi de lemn verificate în urma apelurilor 112 a fost ilegal, iar în luna aprilie, 1 din 3 astfel de transporturi a fost ilegal.

Asta în condițiile în care ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, afirma, pe 14 aprilie 2020, că s-au făcut verificări și că tot ce au sesizat oamenii în spațiul public ar fi fost transporturi legale! Mai mult, Costel Alexe ne dădea asigurări că la începutul acestui an au fost mai puține autorizări de exploatări de lemn comparativ cu anul trecut și că au fost eliberate cele mai puține avize de însoțire a materialelor lemnoase din ultimii cinci ani. Altfel spus, deși, legal, au fost autorizate tăieri și avizate transporturi mai puține decât anul trecut, NUMĂRUL TRANSPORTURILOR ILEGALE DE LEMN DESCOPERITE PRIN APELAREA LA 112 S-A DUBLAT! Aceasta nu este o știre falsă, domnule ministru Costel Alexe și domnule prim-ministru Ludovic Orban, ci un răspuns oficial al Ministerului Afacerilor Interne! scrie senatorul USR pe pagina Facebook.

Datele primite în urma unei interpelări adresate Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Justiției arată, fără „loc de interpretări contrare”:

– Număr mai mare de dublu de cazuri confirmate ca fiind transporturi ilegale de lemn: 70 în martie-mai 2020, comparativ cu 34 în martie-mai 2019;
– Aproximativ 1 transport din 6 s-a dovedit a fi ilegal în urma verificărilor la 112, în cele trei luni din 2019 comparativ aproximativ 1 transport din 4, în cele trei luni din 2020;
– În martie 2020 (prima parte a stării de urgență), 1 transport din 3 verificate a fost ilegal;
– În aprilie 2020 (stare urgență), 1 transport din 4 verificate a fost ilegal;

„Conform unei note a MAI, legată de răspuns, statisticile pe luna mai 2020 nu sunt definitive, iar tăierile de păduri s-au redus organic (ieșirea ”din sezon”); chiar și fără aceste completări, numărul transporturilor confirmate ca fiind ilegale în mai 2020 este mai mare decât cel al transporturilor confirmate în mai 2019 (16, respectiv 10).”

Din păcate, aceste cifre sunt doar sunt doar primele pe care le avem, legate de ce s-a întâmplat în pădurile României în perioada stării de urgență. Mi-e groază de ce vom vedea și vom afla când vom merge mai mult pe teren… Și mi-e scârbă deja, cu anticipație, de responsabilii pentru acest jaf, care vor încerca să ne convingă că, potrivit hârtiilor lor, a ”controalelor cu clopoței” pe care le-au efectuat și a altor manipulări, că România are mai multe păduri decât înaintea stării de urgență… a adăugat Goțiu.