Economie Știri

IMM Invest, de la succes promițător la eșec răsunător: 3,6% rată de aprobare a creditelor

În mai puțin de 3 săptămâni, zeci de mii de IMM-uri din România au cerut sprijin guvernamental pentru a obține finanțare garantată de stat pentru capital de lucru și investiții, în contextul în care afacerile din România se confruntă cu o prăbușire fără precedent din cauza pandemiei de coronavirus.

Apelul la ajutor al IMM-urilor care s-au înscris în programul IMM Invest derulat de Executiv nu pare să impresioneze însă cele 22 de bănci care fac parte din proiect, cărora le-a fost lăsată decizia finală și deci de care firmele mici și mijlocii depind în totalitate pentru a primi banii care le-ar putea salva:

Doar 331 de solicitări din partea IMM-urilor au fost analizate de aceste 22 de bănci între 28 aprilie – 14 mai. Dintre acestea, 12 au fost acceptate, iar 319, refuzate. Pe scurt, la cum arată datele acum, doar 3,6% dintre aplicanți vor primi banii.

Când vor primi acești bani e altă poveste. Pentru că dacă ritmul actual de evaluare a solicitărilor se menține, acelorași 22 de bănci le va lua aproape 7 ani să analizeze toate cererile care le-au fost trimise până în acest moment. Iar IMM Invest e deschis până la finalul anului…

Pare că succesul extraordinar pe care l-a avut programul Guvernului în rândul antreprenorilor români care așteptau o șansă la supraviețuire se transformă rapid într-o catastrofă pentru IMM-uri și într-un eșec răsunător pentru Executiv.

IMM Invest, în date și cifre – datele Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM)

  • 96.240 IMM-uri înscrise
  • 48.712 cereri trimise către bănci
  • 331 solicitări analizate în 17 zile
  • 12 IMM-uri acceptate vs. 319 IMM-uri refuzate