Știri

Barna, despre locale: Dacă situația va degenera, am pus pe masă amânarea alegerilor

Dacă situația generată de coronavirus degenerează, USR propune inclusiv amânarea alegerilor locale până în toamna acestui an, a declarat liderul USR, Dan Barna, la finalul consultărilor cu premierul interimar Ludovic Orban, în urma cărora s-a negociat data de 28 iunie pentru alegerile locale.

Data de 28 pare data realistă. Am explicat că alegerile trebuie să fie cât de târziu, sperând că se va depăși problema de sănătate publică. (…) Dacă situația va degenera, pentru că există acest risc, am pus pe masă și perspectiva amânării alegerilor locale spre toamnă, a afrmat Dan Barna, menționând că a solicitat, de asemenea, găsirea unei soluții pentru renunțarea la strângerea de semnături pentru locale.

Potrivit acestuia, anticipatele dorite de președintele Klaus Iohannis și de PNL sunt pe plan secund, prioritatea fiind în acest moment sănătatea publică.

E necesar un guvern stabil (…) E nevoie de autoritatea necesară. Dincolo de declarații de bună credință, e nevoie de decizii ferme, altfel scenariul din Italia se va întâmpla în România în două săptămâni, a adăugat Dan Barna, întrebat dacă Executivul lui Florin Cîțu, premierul desemnat, poate fi opțiunea unui guvern stabil.