Guvernul condus de Ludovic Orban este cel mai prost Executiv din istoria post-decembristă, a declarat „cu toată responsabilitatea” Ion Cristoiu în cadrul emisiunii „Gândurile lui Cristoiu”.
Analistul politic a criticat puternic guvernarea liberală, despre care spune că nu este preocupată de administrarea țării, ci de campanie electorală:
De regulă, când vine Dreapta – de două ori a fost la putere, prin CDR și Alianța DA – a avut până acum probleme de administrare a țării. FSN și apoi PSD au câștigat 30 de ani alegeri după alegeri pentru că au fost foarte buni administratori. (…)
PNL (n.r.) e un partid alcătuit din două partide: din PDL și PNL, oameni care au fost la guvernare și au experiența guvernării (…) Spre stupoarea mea, acest guvern, în trei sferturi din el, nu face decât spectacol de sunet și lumini. Pare un guvern electoral, a afirmat Ion Cristoiu.
Potrivit analistului politic, Guvernul Orban întreprinde zeci de acțiuni electorale, „acțiuni de trombon, de sonerie”, prin miniștri precum Marcel Vela (Interne), Florin Cîțu (Finanțe) sau Monica Anisie (Educație) care, fără experiență pe portofoliul primit în Executiv, fac spectacol:
Miniștrii sunt în campanie electorală, nu în administrare, a precizat Cristoiu.
*Imagine: Captură Video „Gândurile lui Cristoiu”