Deputatul USR Cătălin Drulă i-a avertizat pe liberali să nu blocheze votul tinerilor din marile centre universitare prin măsura introducerii unui minimum de 90 de zile de rezidență pentru a vota cu viză de flotant.
Acesta precizează că îi este greu să înțeleagă motivul pentru care Guvernul lui Ludovic Orban se folosește de proiectul de angajare a răspunderii pentru alegerea în două tururi a primarilor „pentru a da şi o mică şi meschină lovitură dreptului la vot al unor categorii sociale importante”.
Domnule Orban, vă puteţi încă răzgândi. Vă rog să nu blocaţi votul studenţilor şi tinerilor din marile centre universitare, dintre care mulţi cu viză de flotant. Nu faceţi ce a făcut PSD cu votul din Diaspora. Nu de alta dar pentru PSD n-a ieşit bine, a amenințat acesta.
Deputatul a adăugat că este inacceptabilă blocarea, în ultimul moment, a unui segment de populație „care nu convin electoral”.