PSD și PNL trebuie să răspundă în cazul în care Curtea Constituțională nu va da acceptul pe legea privind desființarea pensiilor speciale care a fost adoptată astăzi de Camera Deputaților, au anunțat reprezentanții USR, acuzând parlamentarii celorlalte partide de ipocrizie.
Astăzi, după trei ani de luptă a parlamentarilor USR, s-a votat un proiect de eliminare a pensiilor speciale. Din păcate, acest proiect are probleme de constituționalitate, pe care USR a încercat să le rezolve, dar celelalte partide s-au opus. Dacă acest proiect nu trece de CCR, PSD și PNL trebuie să răspundă. Noi am avertizat din timp că aceste probleme există și am și propus soluții. N-au vrut să asculte, se arată într-o postare publicată pe pagina Facebook a formațiunii politice.
Președintele USR, Dan Barna, susține că decizia de astăzi a Camerei Deputaților este un pas făcut înainte către desființarea pensiilor speciale în România, „o miză pentru care USR luptă în Parlament încă din 2017”.
Modalitatea în care s-a întâmplat însă acest lucru lasă niște semne de îndoială asupra eficienței acestui demers. Știm și știe toată societatea din România că acest prioiect în care PSD și PNL s-au întrecut în a-și aduce acuze – cine le-a creat, cine le-a susținut – are probleme de constituționalitate. Am încercat să prezentăm niște amendamente care ar fi eliminat în foarte mare măsură aceste probleme. Nici măcar nu ni s-a permis prezentarea acestor amendamente sub un artificiu de procedură (…) încă un abuz clasic pentru modalitatea în care înțelege PSD să conducă ședințele Parlamentului, a afirmat Barna.
Liderul Uniunii se declară convins că proiectul de lege susținut de către deputați va ajunge la Curtea Constituțională, anunțând că partidul său are pregătit un pachet de măsuri pentru desființarea pensiilor speciale, în eventualitatea în care judecătorii resping legea votată astăzi.
Am votat acest proiect de lege, fără îndoială acesta va ajunge la Curtea Constituțională. În situația în care aceasta respinge acest proiect de lege – există acest risc – avem pregătit un pachet prin care să venim cu inițiative foarte clare prin care aceste pensii speciale să poată fi și în mod real și efectiv, nu doar declarativ-populist să poată fi eliminate din ceea ce înseamnă sistemul de pensii din România, a completat acesta.
Vicepreședintele USR, Cristian Seidler, a amintit, de asemenea, de faptul că parlamentarii USR au avertizat asupra neconstituționalității proiectului de lege:
Vorbe goale și fapte ZERO, cam asta e rezumatul a ceea ce s-a întâmplat în Comisia de Muncă și în plenul Camerei Deputaților astăzi. Atunci când le-am pus în vedere – proiectul este neconstituțional și nu va intra în vigoare decât dacă votați acest amendament, la capitalul fapte iar s-a dovedit nimicul din Parlamentul României, pentru că nici măcar nu s-a supus la vot.
Potrivit acestuia, USR va depune o serie de alte proiecte de lege care, „fiecare luate în parte, să poată fi adoptate și să fie constituționale, eliminând astfel șansa ca, legând diverse categorii de pensii speciale și diverse decizii incidente ale Curții Constituționale, unele sau altele să poată fi declarate neconstituționale”.
Asta dovedește încă o dată, dacă mai era necesar, că, atunci când USR spune că ne dorim abrogarea pensiilor speciale, chiar ne dorim și chiar facem ceva în acest sens, chiar și atunci când Parlamentul, în mod ipocrit, se opune de fapt acestui demers.
*Imagine: captură video Facebook USR