În sfârșit: Orban susține protestul din 10 august

Președintele PNL, Ludovic Orban, a invitat liberalii să participe la protestul Diasporei din 10 august.

Orice membru al Partidului Naţional Liberal sau orice simpatizant este invitat şi încurajat să participe la această formă de protest anunţată pe 10 august, a declarat acesta la finalul ședinței Biroului Executiv.

Liberalul a precizat că a somat DIICOT-ul să urgenteze cercetările cu privire la violențele de la protestul din 10 august 2018, când jandarmii s-au întors împotriva protestatarilor.

Am şi somat DIICOT-ul să urgenteze cercetările, să nu încerce să muşamalizeze gravele încălcări ale legii, gravele infracţiuni care au fost săvârşite de forţele de ordine, care au pus în pericol viaţa şi integritatea fizică a cetăţenilor români. De altfel, există peste 800 de plângeri care au fost depuse de cetăţeni români, care au fost agresaţi în cadrul manifestaţiei din 10 august, care nu au fost soluţionate nici până astăzi, a adăugat acesta.